no title!!

aveam atata chef sa scriu…de o vreme incoace tot simteam ca asta trebuie sa fac,sa ma mai descarc un pic…mi-era sete de asta!si..ia te uita..pt a mia oara imi dau seama ca oricum nu am cuvinte..nu am pur si simplu..orice as spune,sau scrie..in acest caz..e irelevant cu ceea ce simt si ceea ce vreau de fapt sa exprim..

era o chestie..”nu pot sa exprim in cuvinte bla bla” si replica “ei,hai,sigur ca poti,asta fac CUVINTELE!”…pe dracu fac cuvintele….cuvintele nu fac nimic….nu stiu de ce s-au inventat,nu le cunosc scopul.
sau poate sunt eu nebuna,si doar mie,din intreg universul mi se pare ca prin cuvinte nu pot exprima nimic.ori e de vina faptul ca fiind pe principiul “totul sau nimic”,in momentul in care observ ce rostesc,in comparatie cu ceea ce simt,mi se face sila si prefer sa ignor cuvintele ..sa fac abstractie..

dar poate ca da,imi lipseste mie o doaga…restul lumii n-are nicio treaba cu asta.Toti,care mai de care,folosesc cuvintele…intr-o veselie!unii mai stangaci,altii nu chiar…dar se folosesc de ele,asa in snobismul lor.

frate..chiar mi s-a pus pata asa pe cuvintele astea si pe comunicarea verbala..orala,si nu tocmai aiurea asa…am sechele…sunt totusi recente,dar pe de o parte e bine ca mai traiesti si din astea,te mai trage viata cateodata de maneca sa iti spuna “hei,mai usor,ti-am demonstrat deja de atatea ori ca oamenii sunt inselatori”…

si niciodata probabil n-am sa ma invat minte.da stiu,aberez acum.trec de la una la alta,dar nu fara legatura,eu ma inteleg.:)
daaa….viata si oamenii…care trec prin ea!imi tot spunea tatal meu ca vina mea este ca eu consider ca este toata lumea ca mine(adica nu minte,sau nu ma minte)…asa credeam…asa ma gandeam…”ei dar ce interes are cutare sa minta sau sa se prefaca?nu castiga,nu pierde nimic”…si uite ca oamenii mint si se prefac chiar si asa fara rost,fara interes,doar pt ca face parte din “a fi uman”.

dar acum nici macar nu mai intra in discutie daca am sa ma invat minte sau nu,pt ca e oprita treaba undeva mult mai sus.adica…de vreme ce simt ca nimic nu m-ar mai atinge,nimic nu m-ar mai starni,nimic nu m-ar mai misca…la faza asta ar spune f multi cunoscuti..”tu oricum esti de gheata!”….oare?sunt oare de gheata?am fost?

apropo de asta…..am primit cadou de Craciun(de la ex.-relatie de 4 ani)printre altele…o piatra…asa dreptunghiulara..fina..ma rog.L-am intrebat ce semnifica…la care mi-a raspuns ca piatra aceea simbolizeaza faptul ca asa sunt eu:de piatra,rea,nu ma misca nimic,etc.

si cand vezi ca toata lumea are aceeasi parere,n-ai cum sa crezi ca ei sunt nebuni..dar mai e o alta chestie..eu,ma cunosc..stiu ca nu e asa,stiu cat am simtit,cel putin ultima oara…am simtit..ca niciodata,ca dracu!!!cum sa fii de gheata cand simti ca nu mai ai aer de atata dor?cand simti ca ai da orice sa-l mai atingi o data,sa-l mai iei o data in brate,sa-l mai saruti o data,sa-l mai mirosi o data si atat…
si asa am ajuns la concluzia ca undeva se pierde,si cel mai probabil la transfer,adica simt,si nu stiu din ce motive,nu pot exprima ceea ce simt.Dar pe de alta parte,daca ar fi fost El,ar fi putut sa vada prin mine,nu trebuia sa exprim nimic,ar fi stiut deja.
bineinteles ca nu mai cred in tampeniile astea,acum chiar nu mai cred in nimic,pt mine nu mai exista nimic.nu am nicio speranta,niciun scop,acum inteleg perfect notiunea de “supravietuire”-asta fac de la o vreme incoace.

si am crezut in ideal,mi-l fixasem,mi-l asociasem cu o anumita persoana si …soc!s-a dus dracu!

foarte coerenta am fost )
mi-a ramas cel mai amar gust,cea mai profunda dezamagire,cea mai urata experienta!de data asta chiar regret..regret ca l-am cunoscut vreodata,regret totul inca din ziua 1.

si de-as putea,”m-as disparea”,m-as risipi sa nu mai stiu nimic.

once more…desi am scris,in CUVINTE,n-am reusit sa exprim cu adevarat ceea ce simt.nici macar 1%!

nu stiu de ce dracu’ am mai incercat.

superb sau ce? :))

Cat a trebuit sa treaca,nu?…si totusi..cum ar fi fost daca…la un moment dat in timp…s-ar fi intamplat toate astea….sau macar o parte..o farama din tumultul asta?de ce acum si nu atunci??ce s-a schimbat intre timp? sau cine?eu?..tu? , amandoi?
Eh, cu ocazia asta mi-am verificat o anumita perceptie…si NU, nu mi-a dat cu virgula )

Tot ce pot spune e ca … da m-ai..sau m-am eliberat complet de tine,de vechea obsesie…si desi mi-a lasat un gust amar toata conjunctura asta…paradoxal…ma simt ok!deci nu stiu cui trebuie sa ii multumesc..mie sau tie???

…partea mea preferata a fost “interogatoriul”-cum preferi sa ii spui…dar chiar aveam nevoie de raspunsuri la toate intrebarile …care da,s-au format peste ani si ani…si imi dadeau tarcoale!
si pentru prima data in viata…trebuie sa subliniez )….NU! nu ai mai reusit sa ma intorci din drum!
inca stau si ma gandesc cum ai putut face asta ani de-a randul…

Oricum,nu mai am nevoie de nici un alt raspuns,de nici o alta intrebare!
intr-un final..sunt ok!
deci imi sau iti multumesc?

Putin Cate Putin …

Putin cate putin …MOARE CEL CARE …se transforma in sclavul obisnuintei,devine confidentul acesteia,urmand zi de zi aceeasi traiectorie…monotona!

PUTIN CATE PUTIN….
MOARE CEL CARE …evita sa construiasca ceva nou,cine nu-si schimba existenta,cel care nu e deschis oamenilor pe care nu-i cunoaste,cel care evita pasiunea,prefera negrul pe alb si lucurile precise in locul unui vartej nebun de sentimente si emotii,acel gen de emotii care invata ochii sa straluceasca,pieptul sa respire exaltand de intensitate,oftatul sa rada si lacrima sa danseze!

PUTIN CATE PUTIN….
MOARE CEL CARE nu risca “certul” pentru “incert”,cel care nu are puterea de-a pleca din locul in care este nefericit,cel care nu risca pentru a-si indeplini un vis,cel care se complace intr-o situatie derizorie,cine nu-si permite ca,macar o data in viata sa nu asculte de sfaturile “responsabile”!

MOARE PUTIN CATE PUTIN CINE isi abandoneaza planul inainte de-al incepe,cine nu e in stare sa se trezeasca dimineata spunandu-si “indraznesc”,cine nu se lasa ajutat,cine nu intreaba pentru a cunoaste,cine nu raspunde desi stie intrebarea!

Miraj

Imi pare cumplit de greu uneori sa exprim in cuvinte toate trairile,simtirile,framantarile,toate sentimentele atat de intense care insa isi vor pierde detasat nuanta in momentul in care ma chinui sa le rostesc.Oricat ai incerca,nu izbutesti sa gasesti modalitatea de-a le reda macar partial intensitatea acelor clipe.Nu poti decat sa ti le amintesti si sa le retraiesti iar si iar , agonizand spre infinit.
“Te afli langa mine,in fata mea.Atat de aproape incat iti pot adulmeca mirosul sufletului tau.Ma poarta pe culmile cele mai inalte ale exaltarii spirituale si imi imbie toate simturile o data.Imi vorbesti si timbrul tau vocal imi atinge sufletul.Inflexiunile tale vocale patrund acolo inauntru,rastalmacind in calea lor totul.Inchid ochii si simt cum vocea ta ma mangaie usor pe par si tresar infiorandu-ma de tandretea puternica pe care mi-o transimte si simt emotia cum imi curge prin vene!
Iti mangai,cu privirea chipul de care imi era asa dor si imi dau seama ca acest gest te face sa te pierzi.Ochii mei flamanzi se plimba incetisor pe fiecare cuta a fruntii tale,alunecand usor,in jos spre umar iar mai apoi in palma ta,facandu-ti inima sa tresalte.Subit,incerc sa ma trezesc pt o clipa,sa revin la realitate.Dar prezenta ta ma adanceste pana in strafundurile simtirii,si simt cum cad,fara nici un gand de oprire.Cu buna stiinta ma scufund in abisurile fiintei tale iar dintr-o data tot ce-i in jur dispare intr-un val plumburiu de ceata.In mine se da o lupta cumplita.As vrea sa plang ,sa plang durerea de-a te sti afectat de prezenta mea si de-a nu te putea nici macar strange in brate,as vrea sa fug…dar totusi zambesc cu fiecare celula a corpului meu”si stau tacuta si timida ,bine pozitionata pe locul meu,din frica de-a nu-ti fi un impediment in realizarea visurilor tale.
Si s-au sfarsit si clipele acelea si abia daca ne-am vazut apoi.Si daca a fost…n-au fost decat un schimb de replici banale,menite sa ne inunde simtitrile cele mai adanci incrustate cu litere de sange pe chipurile noastre.

O Data In Viata

Exista povesti care ne sunt predestinate.sunt propriile noastre povesti de viata.Sunt cele care ni se intampla doar o singura data in viata.Unele dintre ele nu sunt altceva decat intruparea celor mai profunde visuri strecurate in coltul launtric al fiintei noastre-vremea copilariei-cand totul parea posibil!
Altele,sunt momente magice,pe care nici nu am indraznit sa le visam vreodata.Nu le-am putut intrezari nici printre randurile basmelor.Sunt acele povesti care depasesc cu mult limita imaginatiei…

Sunt povesti in care viata ne da roluri principale, nesocotind insa nepregatirea noastra pe scena vietii.
Povestea primei iubiri,a primului sarut,a primei dezamagiri,a primei clipe in care ai simtit ca traiesti.
Ne-am dori ca acestea sa se repete iar si iar,constientizand intr-un final unicitatea acestora si imposibilitatea retrairii lor.Ne vom alege atunci sa le pastram incrustate in launtrul sufletelor noastre,acolo unde eternitatea insasi se repeta.
Doar ca timpul,necrutator din fire,se asterne peste tot,calm si neobosit,invelindu-ne in mantia sumbra a uitarii.el este cel care netezeste toate trairile noastre si totodata le transforma in dulci amintiri ce aduc zambete amare pe buze si starnesc o lacrima in coltul ochiului.De acolo,din manunchiul nesfarsit al amintirilor,ne tragem seva cu care ne hranim iluziile sufletelor noastre, din acele povesti pe care le-am trait si care nu se vor uitate.Ele ne-au inaltat sau ne-au adancit,fericite sau nefericite,ne-au marcat viata ,transformandu-ne usor,usor dar bine conturat,in cu totul alte persoane …

anonim observator

O dimineata de toamna.Placuta,insorita,cu miros proaspat de frunze ingalbenite.Stau pe terasa mea , imbucurandu-mi simturile,adulmecand lacom mirosul de toamna.Imi place sa stau cateodata aici,ore in sir,doar pentru a putea observa trecatorii…iau pe fiecare in parte si incerc sa le citesc povestea tatuata adanc pe chip.Dupa mers,imi pot da seama de unde vin si incotro se indreapta.Dupa gesturi,pot anticipa interactiunile imediat trecute.Dupa port,imi pot da seama de imaginea lor launtrica,reflectata de catre ei insisi.Toate acestea constituie detalii suficiente pentru mine ca sa le citesc framantarile,secretele cele mai ascunse,sperantele si dezamagirile adanc inradacinate in interior.Ei nu sunt constienti de fapt ca au plecat la drum imbacsiti de mirosul trairilor lor.Tot ceea ce prezinta in infatisarea lor,dandu-le de gol intreaga viata,facand-o perfect vizibila in ochii mei,un oarecare observator indragostit de cele mai banale detalii.Insa acest cumul de banalitati e de fapt un puzzle.
Cate povesti!cate asemanari si cate diferente totodata!cat de complexa poate fi natura umana!Fiecare poveste m-a impresionat in felul ei.
Ceea ce m-a intrigat este faptul ca in randul copiilor,nu reusesc sa fac acest lucru.Nu sunt capabila sa ii citesc!De ce oare?Copiii ar trebui sa isi exprime cel mai clar experientele,bucuriile,tristetile…insa nu imi pot da seama de nimic din interiorul lor.Sa fie oare de vina faptul ca ei nu poarta vreo masca?nu pot dismula?Dar chiar si asa,ar trebui ca “sarcina” sa imi fie mult mai usoara.Poate eu sunt de vina.Probabil nu mai pot intelege un copil in naturaletea sa.A trecut ceva vreme de cand eram copil,nu ma mai pot identifica cu ei nici macar in amintiri.
Pe de alta parte e interesant sa privesti chipul unei femei si sa vezi cum fiecare rid are in spate o intreaga poveste.Nimic nu trece fara sa lase vreo urma!Ridurile pot fi chiar cumpenele din viata lor,regretele lor,bucuriile lor,lacrimile lor,tot ceea ce au trait si tot ceea ce n-au trait!
Barbatii…ii poti citi cu usurinta doar privind in ochii lor.Acolo li se aduna intreaga povara a vietii.De acolo iti poti da seama de viata lor tumultoasa,pe care majoritatea din ei,o regreta la o anumita varsta.Tot acolo vei citi daca a fost sau este implinit pe plan sentimental.De acolo ii poti culege toate regretele,ii poti impartasi bucuriile,ii poti vedea dezamagirile.Niciodata,dar niciodata un barbat nu-si va putea ascunde oglinda sufletului(ochii)de o femeie.
Au trecut deja 4 ore si simt ca m-am incarcat si eu cu povara trecatorilor.Experientele lor mi-au lasat un zambet amar pe fata si m-au imbogatit spiritual.Acum,sunt si eu parte din povestea lor de viata.

Iubire imbatranita

De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,
Îşi ia de-acum toiagul şi pleacă-ncet spre schit,
Cu silă smulge-i floarea ce-n mână ei se roagă
Şi ţăndări fă oglinda în care s-a privit;

Sfâşie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Şi-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;

Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:
Când va veghea în miezul tăcerii din chilii
La iezere de apă cu negură de şi seară,
Din sloiul ei să-şi toarne urâtului faclii.
(V.Voiculescu)